
Agenția Internaționala pentru Energii Regenerabile („IRENA”)-fondata la 26 ian. 2009-statut semnat de 75 state:„de a promova adoptarea accelerată la scară largă și utilizarea sustenabilă a tuturor formelor de energie din RES-functie de prioritățile la nivel național și intern și de beneficiile obținute în urma unei abordări care combină energii din RES și măsuri privind eficiența energetică, precum și contribuția energiilor din RES la conservarea mediului, limitând presiunea asupra resurselor naturale și reducând despădurirea, în special a pădurilor tropicale, deșertificarea și pierderea biodiversității; la protejarea climei; la creșterea economică și coeziunea socială, inclusiv reducerea gradului de sărăcie și dezvoltarea durabilă; la accesul la aprovizionarea cu energie și la securitatea acesteia; la dezvoltarea regională, precum și la responsabilizarea între generații”.
Energie ecologica in UE-cost de 8 mld.euro/an-in 10 ani
1.Plan de alocare a fondurilor pentru combatere schimbări climatice: 16 mld.în producţia de energie solară, 13 pentru captarea şi stocarea CO2, 7 in energia nucleară şi 6 pentru eoliană. Combustibilii fosili –cu import de 50% in petrol, gaze naturale, cărbuni: produc 80% din energie.
2. Studiu Greenpeace- Implementare de Surse de energie ecologice, pana in 2030-aduce reducere cu 10 mld.t CO2 si creeaza:2,7 milioane locuri de munca.
3. Raport Banca Mondiala - Pentru tarile sarace -Necesar de 75 mld.dolari/an- pentru a se proteja de impactul incalzirii globale ;400-reducerea emisiilor GHG ;recomandat-de la tarile puternic industrializate ;in Africa si Asia-scade PIB-ul cu 5% prin vrestere temp.cu 2ºC
Tratatul de la Lisabona –se implica,l-am studiat! Romania- unde suntem ca pozitie economica??? Banca Mondiala:”Deşi poluează cel mai puţin, fiind responsabile de 1/3 din volumul emisiilor de gaze cu efect de seră , statele sărace şi în curs de dezvoltare ,vor suferi aproximativ 80% din efectele grave ale procesului de încălzire globală”.Vom avea nou Protocol,in locul celui de la Kyoto,după întrunirea de la Copenhaga??-costa circa 300 de miliarde de dolari până în anul 2030.Tarile dezvoltate –care polueaza majoritar-ajuta populaţiile sărace??
Investitii in cercetare si dezvoltare
Trei noi parteneriate public-privat (PPP-uri) in actiune-cu buget de 3,2 mld.euro/50% fonduri Program-cadru pentru cercetare FP-7 din UE(“Nanotehnologii, Materiale si tehnologii de productie”, Mediu, Energie si IT&C) şi 50% din sectorul privat.Vor sprijini financiar Cercetarea in 2010-2013-pentru sectoarele-
1.”Fabricile Viitorului” (sectorul manufacturier- prelucratoare-contribuie cu 6500mld.la PIB-ul UE si 30 mil.salariati )-1,2 mld.€:
-Un nou model european de sisteme de producţie cu driver-e de înaltă performanţă, de mare personalizare, mediului, de inalta eficienta a resurselor;
-Bazate pe IT&C sistemele de producţie de înaltă calitate şi tehnologii de fabricaţie;
-In fabricaţie cu instrumente, metodologii şi procese care au capacitatea de cost-eficient de elaborare, manipulare şi montare a produselor compuse de complex şi de noi materiale.
2.”Cladiri eficiente din punct de vedere energetic-noi şi renovate-pentru cele 160 mil.existente si 2%/an rata de construire “(sectorul construcţiilor cu tehnologii verzi-asigura 10% din PIB-ul si 32 mil.salariati)-1 mld.€-consum de 40% si emisii de 36% din total UE:dezvoltarea de sisteme de energie şi materiale ;reducere consum de 165mil.tep si contributie cu 50mil.tep din RES/2020. Actiuni pentru cladiri si cartiere-model www.fiec.org:
- Eficienta energetica simultan cu imbunatatirea calitatii vietii (confort si mediul interior) cetatenilor ;
- Dezvoltarea IT&C pentru Cladiri Inteligente Energetic si integrarea sistemelor de energie din RES si alte tehnologii curate/pilele de combustie ;
- Utilizarea nanotehnologii,materiale,componente,sisteme,procese de constructie si integrarea lor in cladiri eficiente energetic ;
- Demonstrare si cu eficienta actiunii tehnologiilor inovative ;
- Industrializare produse si componente care contribuie la Eficienta Energetica a Cladirilor (materiale si de izolare- ferestre si fatade inteligente-);
- Adaptare design, gasirea finantarii adecvate, initierea de noi procedure de achizitie, abordarea problemelor de comportament si asigurarea transferului de cunostinte;
3.”Automobile ecologice “(industria autovehiculelor- acum cu 19%din total emisii GHG si 28% de CO2/cel rutier de90%-cu reducere taxe de înmatriculare la cele cu CO2 scazute)- 1 mld.€:dezvoltarea de RES si nepoluante ;siguranta in trafic si fluidizarea acestuia;celule de combustibil şi hidrogen.
![energies-renouvelables[1] energies-renouvelables[1]](http://eficientaenerg.files.wordpress.com/2008/12/energies-renouvelables12.jpg?w=500)
Regulamentul nr.443/2009 de stabilire a standarde de performanţă privind emisiile pentru autoturismele noi :Obiectiv propus: reducere gaze GHG/ în 2020-cu 30 % de către ţările dezvoltate/fata de nivel1990 ;EU cu 20 % /1990-sectorul Transport rutier este pe locul II.
1.Obiectiv general-producator- medie emisii de 120 g CO2/km.
2.Regulament-norme:cu1 ian. 2012-medie 130 g CO2/km-prin îmbunătăţire tehnologica motoare- tehnologii inovatoare;in 2020- medie 95 g CO2/km;
3.Procentaje ale autoturismelor noi înmatriculate pe parcursul anului în cauză:65 % în 2012;75 % în 2013;80 % în 2014;100 % începând din 2015 ;Reducere cu 5% pana la 2016-la biocarburanţi/amestec de benzină și etanol în proporţie de 85 % („E85”)
4.Calcul -a) între 2012 și 2015:Emisiile specifice de CO2=130 +0,0457 × (Masa vehicul/Kg – Mo) si cu Mo= 1372,0 ;b)dupa 2016-Mo-ajustare la masa medie autoturisme.
Agenţia Europeană de Mediu și Reţeaua europeană de informare și observare a mediului! Conform Regulamentului (CE) nr. 401/2009 -pentru a realiza obiectivele de protecţie și îmbunătăţire-prin:
(a)informaţii obiective, fiabile și comparabile la nivel european pentru măsuri necesare-să evalueze rezultatele aplicării și publicul informat corespunzător.Domenii de activitate: calitatea aerului și emisiile atmosferice/apa, poluanţii și resursele de apă- starea solului, a faunei și florei și a biotopurilor-exploatarea terenului și resursele naturale-gestionarea deșeurilor-emisiile de zgomot-substanţele chimice periculoase pentru mediu-protecţia litoralului și a mediului marin.
(b) suportul tehnic și știinţific necesar.
Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDER)- locuinte cu eficienta energetica si energie RES :
1.Regulamentul(CE) nr. 397/2009 de modificare a Reg. (CE) nr. 1080/2006 privind Fondul – în ceea ce privește eligibilitatea investiţiilor în domeniul eficienţei energetice și al energiei regenerabile în Locuinţe-finantari generale pentru investitii:cercetarea şi dezvoltarea tehnologică (CDT), inovaţia şi spiritul de întreprindere,inclusiv consolidarea capacităţilor de cercetare şi de dezvoltare tehnologică- societatea informaţională-a crea noi locuri de muncă-mediul(aprovizionare cu apă,gestionare deşeuri şi a apa;tratarea apelor uzate şi calitatea aerului; prevenirea şi controlul deşertificării/poluării)- turismul-investiţiile culturale-transporturi-investiţiile legate de energie, inclusiv în îmbunătăţirea reţelelor transeuropene care contribuie la consolidarea securităţii aprovizionării, integrarea preocupărilor legate de mediu, îmbunătăţirea eficienţei energetice şi dezvoltarea energiilor regenerabile-educaţie- infrastructuri sanitare şi sociale.
Pentru Locuintele existente/cu viitoare reglementari nationale-se aloca 4% din FEDER(fara cheltuieli la dobânzi debitoare;achiziţionarea de terenuri de peste 10% din cheltuielile totale eligibile-TVA recuperabila)-conditii:costurile indirecte-în limita a 20 % din directe;sumele forfetare destinate să acopere integral sau parţial costurile unei operaţiuni-sub 50 mii E.
2.In EU-Cladirile consuma 40% din energia finala si se emit 40% GHG:Comisia estimeaza un cost pentru economie in consum de energie de 28% in 2020.
1.Pachet de Actiuni propuse pentru Revizuirea strategiei energetice a Comisiei Europene -in noiembrie 2008-Second Strategic Energy Review – with Securing our Energy Future-cu Pregatire a Viziunii pentru 2050 a Politicii cu inalta eficienta si sistem energetic cu low-carbon,fara dependenta de petrol in transport,energie scazuta si putere pozitiva in cladiri,interconectare a retelelor de electricitate cu infrastructura dezvoltata,investitii si regularizare !

Pachet de Masuri pentru Securitatea energetica si solidaritatea intre statele membre:
|
Propuneri |
Efecte si Reactii |
|
Promovarea infrastructurii necesare si diversificarea surselor energetice
|
1.Consolidarea reţele energetice – liniile de înaltă tensiune şi conductele care transportă electricitatea, gazul şi petrolul către locuinţe şi întreprinderi – şi de adaptarea acestora la utilizarea unor surse regenerabile de energie precum vântul- posibilitatea creării unui parc eolian în largul Mării Nordului- pentru conectarea eolienelor din Olanda, Germania, Norvegia şi Marea Britanie. 2.Crearea unui coridor sudic de gaz,compus din reţele de conducte care să transporte gaz din regiunea Mării Caspice, prin Turcia- preconizata constructie în 2010. 3.Energia nucleară-cu asigurare a securităţii şi gestionării deşeurilor:asigura 1/3 din electricitate si 12 State intenţionează să construiască centrale noi. Necesar un cadru legislativ comun si revizuire a directivei privind securitatea nucleara. |
|
Reducere dependenţa UE de importurile de gaz şi petrol- Relatii externe cu tarile din afara UE, pentru identificarea unor noi furnizori, inclusiv cu Rusia, principalul furnizor |
1.Preţul la energie a crescut cu 15% in 2008; 2.Import de:-energie-peste 50%;-Gaz-de 61% -cu 42% din Rusia, 24% din Norvegia, 18% din Algeria, iar 16% din alte surse; creste la 73% până în 2020 |
| Revizuirea legislatiei
|
Privind stocurile de gaz si petrol si crearea unui mecanism de raspuns la criza:coerenta cu prevederile Agentiei Internationale de Energie;transparenta a stocurilor disponibile si clarificarea procedurilor;publicare saptaminala a stocurilor ale companiilor. |
|
Un mai mare accent pe eficienta energetica-evaluare in 2009 a Planului de Actiune in Eficienta energetica din 2006
|
1.Imbunatatirea legislatiei privind performanta energetica a cladirilor-Cresterea rolului certificatelor de performantă energetică in cladiri si rapoarte de inspectie pentru sistemele de încălzire si de aer conditionat- Renovarea clădirilor rezidenţiale şi comerciale.2.Imbunatatirea legislatiei privind etichete energetice -introducerea pentru pneuri începând din anul 2012. 3.Intensificarea implementarii ecodesign si a Directivei privind cogenerarea. 4.Asigurarea profunda a finantarilor –BEI si alte organizatii financiare,pentru investitii in eficienta,RES,uz curat de de combustibili fosili si CHP din RES in orasele Europei. |
|
Utilizarea mai buna a resurselor si rezervelor energetice ale UE
|
1.Monitorizare mai stabila si utilizare transparenta printr-un Plan a stocurilor de petrol pentru situaţii de urgenţă. 2.Planul tehnologiilor strategice energetice: o noua etapa prin Comunicarea de Finantare a Tehnologiilor Low Carbon-cu prezentarea larga a demonstratiilor privin Captura si Stocare a Carbonului-CSS-in 2015 si statele G8. |
Politica in domeniul Retelelor energetice cu emisii scazute de carbon prin Investitii in infrastructura,
mai ales in cea transfrontaliera:
|
Prioritati |
Efecte si Reactii |
|
Plan baltic de interconectare |
Sa interconecteze mai bine regiunea –tari din jurul Marii Baltica si Nordului,de restul Europei –sa imbunatateasca securitatea si diversitatea furnizarii de energie in zona-un grup la nivel inalt va fi alcatuit pana la finele lui 2008, urmand ca in 2009 sa inceapa faza de implementare |
| Coridorul de gaz sudic pentru alimentarea din zona Caspica si Orientul Apropiat- Southern Gas Corridor, in care este inclus si Nabucco.
|
1.Gazoducte:South Stream- parteneri Gazprom si Eni- lungime de 900 km –prin Marea Neagra, de la Beregovaia (Federatia Rusa), pentru a face legatura intre Rusia si Bulgaria, ocolind Turcia; North Stream -construit prin Marea Baltica-parteneri Gazprom, lE.ON/Ruhrgas, BASF/Wintershall , Gasunie.
2.Nabucco prin:Azerbaidjan, Turkmenistan si posibil Kazahstan(posibil si din Iran,Irak si Egipt) – via Turcia, Romania, Bulgaria, Ungaria, Austria si eventual Germania; lungime de 3300 de kilometri pentru transport de circa 31 mld. mc/an ; parteneri- OMV (Austria), MOL (Ungaria), Botas (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (Romania)-posibil RWE (Germania). 3.Revizuire in 2010 a Directivei securitatii in alimentarea cu gaz-armonizarea standardelor si predefinirea masurilor necesare la nivel regional si nivelul Eu. |
|
Plan de actiune pentru gazul lichefiat-LNG |
Contribuie la diversitatea alimentarii cu gaz –poate asigura dependenta de un singur gaz. |
|
Inel energetic mediteranean |
Retelele europene de gaz si electricitate vor fi extinse pentru a conecta Europa de nordul Africii si cu proiecte vizand energia solara si eoliana. |
|
Interconectarea retelelor de electricitate si gaz |
Pe directia nord-sud cu tarile Europei Centrale si de Sud-Est, crearea unei comunitati energetice. |
|
Retea electrica in jurul Marii Nordului |
Proiect ce vizează construirea de cabluri între fermele eoliene de la Marea Nordului şi cele de la Mediterana,interconectarea retelelor nationale şi realizarea unui Inel Gazeifer Comunitar : -interconectarea fermelor eoliene din apele Olandei, Germaniei, Norvegiei şi Marii Britanii, astfel încât energia să fie canalizată într-un nod central din Marea Nordului ; |
a.ACTIUNI conexe necesare in EU pentru asigurarea Tintei de 20% in
Eficienta Energetica-EE:
Beneficii prin imbunatatirea EE:
- Scad emisiile de CO2 si cu un efect pozitiv in schimbarile climatice ;
- Facturi scazute la consumul de energie in sectorul –industrie,servicii sau locuinte ;
- Scade dependenta la importul de petrol si gaze-in present,EU importa mai mult 50% de energie din 3 tari ;
- Scade impactul preturilor nesigure la petrol;
- Creare de joburi:in servicii de promovare EE si dezvoltare cu vanzari de produse eficiente-colectoare,material de izolare sau becuri florescente,etc.
A1.Plan de actiune in EE-National si European :
1.European :lansat din 2006 si mobilizeaza in politica actorii ce activeaza in sectorul Cladiri,Aplicatii,
Producere si Transport energie cat mai eficienta-indentifica 6 cai cu 85 actiuni si masuri.Planul va fi
completat in 2012 si evaluat in 2009.
2.National :prezentate de fiecare Stat in 2007 ;Comisia apreciaza ca-transpunerea Legislatiei comunitare in plan national este scazuta,stimularea financiara nu este practica de la blocajul procedurilor administrative complicate.
A2.Finantare :
1.Scheme pentru investitii:prim rezultat pozitiv in dezvoltarile urbane si regenerabile;ex. Germania-2,5 mil.-
Cetateni finantati de KfW Bank in 1990–2006 cu 1 mil.t de CO2 reduse si 200 mii joburi.Comisia lucreaza cu BEI si BERD pentru a mobiliza fonduri si utilizarea celor Structurale.
2.Politica de coeziune a UE : 347 mld. Euro investitii în circa două milioane de proiecte cofinantate în regiuni si state membre în 2007-2013-Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE), Fondul de coeziune(FC).Propuneri din FC :
-Planul european de recuperare economica si cu cresterea eficientei energetice si folosirea energiei regenerabile pentru mici locuinte-situatie win-win .
A3.Eficienta energetica a Cladirilor cu economii!-Revizuire Directiva:
1.Revizuirea Directivei performantei energetice a cladirilor-2002/91/EC-EPBD- concept dezvoltat conform Art. 175(1) of the EC Treaty:pentru economii,combatere schimbari climatice,investitii cu dezvoltari locale si joburi! Corelare in Sector cu Eco-design of Energy-using Products Directive (2005/32/EC), Directive on the Promotion of Cogeneration (2004/8/EC), Energy End-use Efficiency and Energy Services Directive (2006/32/EC), si propunerea Directive on the Promotion of the Use of Energy from Renewable Sources; the Construction Products Directive (89/106/EEC)7 si Sustainable Production and Consumption and Sustainable Industrial Policy Action Plan.
2.In 2009 se va lansa a Strategia Europeana pentru “for low energy buildings” si Campania ‘Build-up’ de crestere a cunostiintelor partilor pentru economii in sector-arhitecti,constructori,finantisti,ocupanti.
Prezent |
Sectorul consuma 40% energie din total final EU si genereaza 40% emisii de CO2 ; cu potential de economie in cost de 30% ! Sectorul nu are ½ din emisii acoperite de ETS. 1.Consum variat enorm la cladiri-dupa materialele de constructii si instalatii : noi -3-5 litri de petrol pentru incalzire sau echivalent/mp de anvelopa ;existente-25l/mp ;vechi-peste 60l !2.Se dezvolta exemple de Cladiri cu <reduse> sau “0” energie si carbon,ca si Pasive. |
2009 |
Comisia lanseaza initiativa “Build-up” de crestere a constientizarii oportunitatilor de economii intre autoritati ,constructori si cetateni-cu scheme noi financiare pentru investitii. |
2010 |
Folosirea energiei regenerabile :economisirea de energie de 28% Pana la 31 dec. 2010-Comisia va stabili si implementa metodologia de calcul al nivelului de cost optim al cererii de performanta minima;si va stabili principiile pentru definirea “low or zero energy and carbon buildings”. |
2011 |
Din 30 iunie 2011-Statele la 3 ani –raport cu Plan national “low or zero energy and carbon buildings” –analizat de Comisie |
Necesar in 2020 |
1.Economii de energie de 28% -adica de 60-80 Mtoe/an ;reducere consum de energie finala de 11 % si 5–6%/an la energia primara;reduceri de 160 – 210 Mt/an CO2,adica 4-5% din total EU. Capital de investitii : de la € 8 billion/an pentru economii de € 25 billion/an –la desfiintare cota de 1000m2 de la art.6. Joburi de :280-400 mii in sector constructie,certificare energetica si audit,inspectii-in productie si procesare de materiale necesare. 2.Impact macroeconomic semnificativ:5-6% din energie(echivalent cu consumul din Belgia si Romania) si circa 5% emisii de CO2. |
3.Concrete beneficii pentru cetateni prin revizuirea Directivei-Exemple:
| 1 | Locuinta veche de 40 ani cu 170 m2 suprafata in Nordul Europei:prin o renovare majora in urma recomandarilor din certificate de € 1000/an-se reduce consumul de energie cu € 1500/an! |
| 2 | Bloc de 60 ani cu 12 apartamente renovat in noile State-renovare pentru izolare tavan,pereti exteriori,ferestre din termopan,sistem de incalzire:economii de € 4000 in cost energie cu investitii de € 900. |
| 3 | Sistem de incalzire vechi de 30 ani in Bloc cu 20 apartamente-inspectat de un expert si recomandate:robineti termostatici si control unitar-cost de € 2600 si cu 10% economie de energie –adica egal cu € 2800 sau 3800 litres de petrol timp de 10-20 ani. |
A4.Catre sigure,durabile si competitive Retele Europene de energie :
Consultare pentru “Green Paper”cu Retele Europene de energie-electricitate,gaz si petrol –de scurta durata,intinse pe tot continental,toate interconectate propune o coerenta strategie pentru investitii si functionalitate:pana in 2030-cheltuieli de €1 trillion in retele EU de electricitate si generare si €150 billion la gaze.
Necesar:introducere retele flexibile la RES,sisteme descentralizate,noi tehnologii pentru “smart” metering,incarcari baterii la vehiculele electrice.
Strategia se bazeaza pe principiiile:1-sigure si pentru regenerabile,eficienta si putin carbon a energiei;2-intreaga interconectare ;3-uz a fondurilor EU-a suportat TransEuropean Networks for Energy (TEN-E) program.
A5.Cogenerare(CHP):
Tinta de contributie pentru cresterea eficientei energetice :asigura 2% din obiectivul de 20%/2020 privind economia consumului anual de energie ;reduce emisiile de CO2 (100 Mt CO2 per year) si reduce pierderile din retele.
Necesara redeschiderea implementarii Directivei 2004/8/EC on the promotion of cogeneration based on a useful heat demand in the internal energy market:ex. Determinarea valorilor de referinta si elaborare ghidului de calcul a electricitatii din CHP-cu eliminare bariere in investitii;montaj de micro CHP incladiri si tehnologii in industrie;2006-a asigurat 11% din electricitate si acum de 35 Mtoe/EU-27 –echivalent cu consumul al Austriei.
Programul Comisiei -Nuclear Illustrative(PINC):
Modernizare Program-lansat in 2007-elaborare standarde al sigurantei nucleare;armonizare licente si procedure in EU-cu 148 reactoare in 15 state;
- investitie in inlocuire/extensie viata a centralei si asigurare securitate a stocului de combustibil nuclear;
-mandat de actiune al autoritatilor publice in domeniu;
-importanta acceptarii publice a energiei nucleare.
A6.Sistemul de etichetare Anvelope -proiect de Directiva :
Etichetate în funcţie de eficienţa energetică şi de performanţe- proiect de Directiva,care va intra în vigoare în anul 2012:pentru protectie mediu-emisii CO2 (estimari de 1,5-4 mil.t/an si schimba de la 0,5 la 1,3 mil. curse de pasageri/an) si zgomot, si reducere consum de carburanţi intre 2,4-6,6 mil. Tep-până în 2020.
Clasa energetică : “A” -cele mai “verzi” ; “G”-cel mai puţin eficiente ;diferenta de 10% in consum carburanti.
A7.Revizuire Directiva privind etichetarea energetica(92/75/EEC):
1.Extindere aplicare la aditionale produse si nu numai pentru Locuinte-pentru a indica energia consumata/economisita si parametrii de mediu relevanti si semnificativi:
-cu utilizare de energie in sectorul industrial si comercial ; ex.-tip motoare(pompe de caldura,elevatoare) ;
-care au impact in consum-ex.izolare ferestre.
2.Se va stabili o baza armonizata pentru procurarea publica si stimulativa in EU si State :nivel de performanta sub cara autoritatile publice nu pot procura sau finanta.
3.In 2020-rezulta o economie de 27 Mtoe –cu 80 Mt of CO2 reducere in emisii.
4.Beneficiari:consumatorii(lower energy bills), producatorii( reglementari pentru piata interna –cu investitii tehnologice) si mediul.
Necesar ca exemple : Boiler casnic cu gaz,clasa medie ‘M’ (putere de 22kW):asigura economie in cost de € 250-€ 300/an;timp de 5-6 ani.
A8.Modul standby si oprit al echipamentelor electrice si electronice :
REGULAMENTUL (CE) nr. 1275/2008 al COMISIEI de implementare a Directivei 2005/32/CE de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerintelor în materie de ecoproiectare pentru consumul de energie electrica în modul standby si oprit al echipamentelor electrice si electronice de uz casnic si de birou . Cerinte de ecoproiectare si functionare:
1. Dupa 7 ian.2010/7 ian.2013- Consumul de energie electrica nu trebuie a depasi :
-modul oprit -< 1,00 W/0,5 W ;
-modul standby: la functia de reactivare < 1,00 W ; cu afisarea unor informatii sau a starii, sau care asigura numai o combinatie între functia de reactivare si afi.area unor informatii sau a starii-<2,00 W/1,0 W.
-echipamentele trebuie sa dispuna de modul oprit si/sau standby si/sau de o alta stare-fara depasire consum.
Dupa 7 ian.2013-echipamentul va trece automat in cele 3 pozitii.
2.Masuratori –marja de eroare-de la 0,50 W la 2 W de 2% ;sub 0,50 W de 0,01 W
3.Informatii furnizate de producatori in documentatia tehnica :
-pentru modul standby si/sau oprit-consumul ;metoda de masurare utilizata; descrierea
modului în care a fost selectat sau programat modul aparatului;secventa de comenzi necesare pentru ca echipamentul sa treaca automat de la un mod la altul;
-parametri de testare pentru masuratori-temperatura ambianta; tensiunea de testare în V si frecventa în Hz; distorsiunea armonica totala a sistemului de alimentare cu energie electrica.
A9.Comercializare Becuri cu incandescenta pana la 1 sept. 2012:
1.Calendarul propus la Parlamentul European pentru interzicerea progresiva a becurilor clasice cu incandescenta incepand cu :
| 1 sept.2009 | 100 W |
| 1 sept.2010 | 75 W |
| 1 sept.2011 | 60 W |
| 1 sept.2012 | 25-40 W |
2.Avantaje:
|
Economic |
Inlocuire bec cu incandescenta(cost de € 0,60) – cu compact fluorescent (CFL cu 25-50 euro/an):economie de electricitate de € 13/an cu scadere facturi de 5-10 miliarde de euro/an-adica,50 euro/an si locuinta |
|
Consum energie-1/5 din cel din locuinte |
40 TWh (cat consumul de electricitate in Romania sau din 11 mil. locuinte din Europa) –reducere de 10-15% din consum locuinte(cu 20 becuri initiale) |
|
Emisii Co2 |
Reducere 15 mil.t/an. |
|
Justificare |
Transformă 5% din electricitatea în lumină(diferenta în căldură);CFL-consum cu mai putin cu 75%-halogen cu 25-50% |
|
Eticheta energetica |
Directiva 1998/11/EC :A-pentru CFL ;E-incandescenta |
A10.Securitatea stocului de petrol de pericol :
Revizuire Directiva in 2009-2010:pentru stocurile minime de petrol sau produse petroliere utilizate intr-o eventuala criza sau eruptii-mamagement in raport cu conditiile locale prin Agentii nationale ;simplificare a procedurilor de urgenta.
A11.Asigurarea securitatii transport de gaze naturale :
Revizuire a Directivei on security of natural gas supplies (EC 2004/67)-posibila criza conduce la impact social si economic profund:cu inconsistenta in a defini,in State,rolul si responsabilitatile agentilor de protectie consumatori;iar standardele variaza statal.Comisia va stabili un EU gas emergency
A12.Directiva 2009/33/CE privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic
Din 4 decembrie 2010, toate autoritățile/entitățile contractante și operatorii :
-la cumpărare(Autoturisme –cu durata de viata de 200mii km;Vehicule comerciale ușoare/250 ;Vehicule grele pentru transportul de mărfuri/1000;Autobuze/800) , se ține cont de impactul energetic și de mediu pe durata de viață, inclusiv de consumul energetic, de emisiile de CO2 și de poluanți- oxizi de azot (NO x ), hidrocarburi nemetanice (NMHC) și particule ;
-in documentatia/decizia de achizitie se introduc-1.specificații tehnice pentru performanța energetică și ecologică sau 2. criterii de atribuire sau de cost -cu impactul energetic și de mediu ;
-Comisia facilitează și organizează schimbul de cunoștințe și de bune practici între statele membre privind practicile pentru promovarea cumpărării .
Tinte si Obiective stabilite de Comisie:
-„O politică energetică pentru Europa” -până în 2020 -cotă de 10 % de energii regenerabile în domeniul transportului în cadrul Comunității, printre altele în vederea îmbunătățirii aprovizionării cu energie prin diversificarea amestecului de carburanți ;
-Strategia Comunității- în 2012-a reduce la 120 g/km cantitatea de emisii de CO2 provenite de la autoturisme noi ;
-Către o nouă cultură a mobilității urbane- promovarea introducerii pe piață a vehiculelor nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, prin intermediul achizițiilor publice ecologice ;
- Aer curat pentru Europa(Clean Air for Europe – CAFE) – informații privind costurile emisiilor de CO2 si poluanti.
b.Plan de Acţiune in Romania :
B1.Energie din Surse Regenerabile:
1.Lege nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie(RES)-cadrul legal necesar extinderii utilizării RES !
2. Apa calda si energie electrica de la Mama Natura-cu cofinantare de la Stat!
Ordinul nr. 1339 din 23/10/2008 -Ministerul mediului -pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului-www.afm.ro.- Proiecte de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului;beneficiari in finantare pentru investitii – programul „Casa Verde” în 2009, cu un buget de 520 de mil. lei – costurile privind achiziţia sistemului;instalarea sistemului, inclusiv manopera aferentă;efectuarea verificărilor, probelor şi încercărilor, inclusiv manopera aferentă;punerea în funcţiune a sistemului, inclusiv manopera aferentă;proiectare, antemăsurători, expertiză/evaluare tehnică, energetică, numai dacă sistemul a fost instalat şi recepţionat, precum şi alte cheltuieli conexe;TVA :cel mult 25.000 lei (circa 6.900 euro) pentru fiecare persoana fizica ; 250.000 lei –pentru firme, autoritati locale,unitati de invatamant.
3. HG nr.1.538/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din RES:nivelul cotelor obligatorii-3,6%/2009 şi 4,3%/2010.
4. HG nr.1.6612008 privind aprobarea Programului national pentru cresterea eficientei energetice si utilizarea RES în sectorul public-autoritati locale, pentru anii 2009/cofinantare pentru investiţii de 32,9 mil.—2010/40 mil.lei:
|
Reabilitare şi modernizare sisteme de alimentare centralizată cu energie termică-schimbare combustibil(ex.biomasă)-finantare locala de min. 70% |
-la nivel de producere, transport şi distribuţie; -sisteme de cogenerare; -reţele termice de transport şi distribuţie a energiei termice în circuit primar şi circuit secundar ; -automatizarea funcţionării sistemelor şi instalaţiilor şi contorizarea; -surse regenerabile de energie; -schimbare combustibil utilizat. |
|
Reabilitarea termică a unor clădiri publice şi utilizarea potenţialului local de RES- potenţialul de economie de energie este de 30-40% -spre 50%-starea precară a izolaţiei termice existente ; finantare locala de min. 50% |
-reabilitarea instalaţiilor interioare termice şi electrice ale clădirii; -îmbunătăţirea izolaţiei termice a anvelopei exterioare a clădirii (pereţi şi ferestre); -utilizarea RES pentru asigurarea necesarului de energie termică pentru încălzire şi prepararea apei calde de consum; -rambursarea cotei de 50% din costurile inclusiv TVA, aferente executării auditului energetic al clădirii publice, pe baza căruia s-a executat proiectul de investiţii de reabilitare termică. |
|
Modernizarea iluminatului public interior şi exterior
|
-înlocuirea iluminatului cu incandescenţă cu iluminat cu lămpi cu eficienţă energetică ridicată, durată mare de viaţă şi asigurarea confortului corespunzător; -lucrări pentru introducerea unor automatizări care să conducă la scăderea consumului inutil de energie electrică . |
B2.Eficienţa Energetică:
1.Ordonanţă nr. 22/2008 privind eficienţa energetică şi promovarea utilizării la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie:
-obligatii si masuri
|
operatorii economici care consumă anual o cantitate de energie
|
cu un sistem de măsură, evidenţă şi monitorizare:
|
||||
|
administratorii clădiri publice |
utilizarea eficientă a sistemului de încălzire şi climatizare; utilizarea aparatelor de măsură şi reglare a consumului de energie |
||||
|
autorităţile administraţiei publice centrale şi locale |
îmbunătăţire a eficienţei energetice, prin promovarea cu precădere a măsurilor care generează cele mai mari economii de energie în cel mai scurt interval de timp. |
||||
|
societăţi – unităţi administraţie publica |
cu mai mult de 25 de autovehicule -să dezvolte programe de monitorizare şi gestiune a consumului de carburanţi pentru grupul de vehicule deţinut. |
-măsuri eligibile pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice-
|
Sectorul rezidenţial şi cel terţiar |
-încălzire şi răcire (de exemplu, pompe de căldură, cazane eficiente noi, cu randamente mari, instalarea/modernizarea eficientă a sistemelor urbane de încălzire/răcire); -izolare şi ventilare (de exemplu, izolarea pereţilor exteriori şi a acoperişurilor, ferestre performante energetic cu două/trei foi de geam, încălzire şi răcire pasive); -apa caldă (de exemplu, instalarea de echipamente noi, utilizarea directă şi eficientă pentru încălzirea spaţiilor, maşini de spălat); - iluminat (de exemplu, lămpi de iluminat noi şi eficiente, sisteme de comandă digitală, utilizarea detectoarelor de mişcare pentru sistemele de iluminat în clădirile comerciale); -gătit şi refrigerare (de exemplu, aparate noi şi eficiente, cu randamente mari, sisteme de recuperare a căldurii); -alte echipamente şi aparate (de exemplu, aparate de producere combinată a energiei electrice şi termice, aparate eficiente noi, sisteme care asigură optimizarea consumului de energie, sisteme de reducere a pierderilor în regim de “aşteptare”, instalarea condensatoarelor pentru reducerea puterii reactive, transformatoare cu pierderi mici); - producerea energiei utilizându-se surse regenerabile de energie care permit reducerea cantităţii de energie cumpărată (de exemplu, utilizarea energiei solare pentru producerea apei calde de consum şi a apei calde pentru încălzire şi pentru răcirea spaţiilor); |
|
Sectorul industrial |
-procese de fabricaţie (de exemplu, utilizarea mai eficientă a aerului comprimat, a condensatului, a întrerupătoarelor şi a valvelor, folosirea unui sistem automat şi integrat, regimuri eficiente “în aşteptare”); -motoare şi sisteme de transmisie (de exemplu, creşterea gradului de utilizare a comenzilor electronice, variatoare de viteză, programe de aplicare integrată, convertizoare de frecvenţă, motoare electrice cu eficienţă ridicată); -ventilatoare, variatoare de viteză şi ventilaţie (de exemplu, dispozitive/sisteme noi, utilizarea ventilaţiei naturale); -gestiunea răspunsului la cerere (de exemplu, gestiunea sarcinii, sisteme de control al tăierii vârfului de sarcină); -cogenerare de înaltă eficienţă (de exemplu, aparate de producere combinată a energiei electrice şi termice); |
|
Sectorul transporturi |
-mijlocul de transport utilizat (de exemplu, promovarea vehiculelor eficiente din punct de vedere energetic, utilizarea eficientă din punct de vedere energetic a vehiculelor, inclusiv sisteme de reglare a presiunii pneurilor, dispozitive şi echipamente complementare pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a vehiculelor, aditivi pentru carburanţi care îmbunătăţesc eficienţa energetică, uleiuri cu putere mare de lubrifiere şi pneuri cu grad mic de rezistenţă); -schimbări ale modurilor de transport (de exemplu, mecanisme de transport domiciliu/serviciu fără maşină, sistem de folosire în comun a maşinii, schimbări de la mijloace de transport cu consum mai ridicat de energie la mijloace de transport cu consum mai mic de energie pe pasager-km sau pe tonă-km); -zile fără maşină. |
2.Proiect de modificare si completare a Legii nr. 372/2005 privind performanta energeticã a clãdirilor :
-Realizarea controlului de catre organele abilitate ale primariilor, privind afisarea certificatului de performanta energetica la cladirile aflate în proprietatea/administrarea autoritatilor publice sau a institutiilor care presteaza servicii publice;
-Obligativitatea existentei certificatului de performanta energetica a cladirii la receptia lucrarilor;
-Obligativitatea existentei certificatului de performanta energeticã a cladirii în cazul încheierii contractelor de vânzare-cumparare si/sau închiriere;
-Realizarea unei baze de date la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Constructii si Economia Constructiilor (INCERC) Bucuresti, dupã centralizare certificatelor de performanta energetica.
3.Instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate-OUG nr.180/2008-reducerea consumurilor de energie la utilizatorii finali, inclusiv în clădiri unde se înregistrează consumul cel mai ridicat pentru încălzire, cu cel puţin 1,5% în fiecare an, respectiv în perioada 2007-2010, comparativ cu media consumului din ultimii 5 ani:
a) izolarea termică a pereţilor exteriori, a terasei, a planşeului peste subsol/spaţii comerciale situate la parterul/mezaninul clădirii, înlocuirea ferestrelor şi a uşilor exterioare, închiderea balcoanelor/logiilor cu tâmplărie performantă energetic, realizarea şarpantelor şi a acoperişurilor ori repararea sau înlocuirea acestora, repararea şi zugrăvirea pereţilor exteriori, inclusiv a parapeţilor, aticelor, pervazelor, soclurilor şi a altor asemenea elemente exterioare clădirii.
b) înlocuirea conductelor de distribuţie pe orizontală şi verticală, a armăturilor cu pierderi, repararea/înlocuirea coşurilor/canalelor de fum, precum şi repararea/înlocuirea cazanelor/arzătoarelor, ce constituie părţi comune ale blocului de locuinţe-condominiu.
Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă :
Infiinţarea societăţii comerciale-cotele de participare alocate pentru investitorii :Arcelor Mittal şi Iberdrola câte 6,2%, CEZ, GDF Suez, Enel şi RWE câte 9,15%, Nuclearelectrica cu 51% ;costul estimat al proiectului este de 4 miliarde de euro-HG nr.1.565/2008 –cu repartizare din Fondul naţional de dezvoltare a sumelor reprezentând participarea Naţională “Nuclearelectrica” – S.A., la capitalul social al societăţii comerciale care va realiza unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă.
B3.Programul de Guvernare pe perioada 2009 – 2012 :
CAPITOLUL 18- Energie si resurse minerale -Obiective de guvernare în domeniul energiei
1. Reformularea urgenta a strategiei energetice a României în toate componentele ei: purtatori de energie, generare, transport, distributie, economisire si eficienta energetica, protectia mediului.
6. Asumarea obiectivelor europene în domeniul energiei de crestere a eficientei energetice cu 20%, de atingere a cotei de 20% a surselor de energie regenerabile în consumul total de energie si de reducere cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de sera -la nivelul anului 2020, precum si siguranta în aprovizionare cu resurse energetice ca o obligatie a guvernului.
7. Pastrarea resurselor primare de energie în patrimoniul statului, exploatarea lor eficienta si valorificarea în conditii de piata.
Directii de actiune
• Cresterea securitatii energetice a tarii prin: o modernizarea sistemelor de transport si distributie, dezvoltarea interconexiunilor si diversificarea surselor de import de materii prime energetice; o cresterea ponderii productiei de energie electrica bazata pe un mix optim de energie compus din: carbune, nuclear si hidro ce vor asigura o încarcare în baza, economica si de durata la care se adauga productia de energie din surse regenerabile.
• Elaborarea planului multi-anual de investitii pentru achizitionarea tehnologiilor necesare captarii si stocarii CO2, pentru depozitarea deseurilor radioactive, gestionarea si valorificarea celorlalte deseuri în scopul protectiei mediului.
• Reducerea intensitatii energetice a economiei românesti, prin masuri stimulatorii pentru reorientarea spre activitati economice cu consumuri scazute si cu valoare adaugata ridicata.
• Reabilitarea termica a cladirilor, introducerea graduala a certificatelor energetice si a conceptului de “casa pasiva” (independenta energetica), precum si a conceptului “cladire zero energie”.
Pregatirea pentru situatiile de criza energetica:
• Elaborarea unui plan pe termen lung în vederea importului de materii prime energetice, inclusiv de gaze naturale lichefiate.
• Participarea la instituirea si functionarea mecanismului european de reactie rapida.
CAPITOLUL 19 Protectia mediului înconjurator -Obiective de guvernare
Schimbarile climatice si eficienta energetica
• Reducerea progresiva a emisiilor de gaze cu efect de sera conform angajamentelor asumate.
• Revizuirea Strategiei Energetice Nationale în conformitate cu Planul de Actiune privind Securitatea si Solidaritatea Energetica a Uniunii Europene.
• Încurajarea reducerii consumurilor energetice prin utilizarea unor tehnologii eficiente energetic, izolarea termica a locuintelor si sustinerea utilizarii autovehiculelor cu grad redus de poluare.
• Sustinerea producerii de energie ieftina si nepoluanta din surse regenerabile.
• Identificarea si implementarea masurilor fezabile de stocare geologica a dioxidului de carbon.
B4.Strategia nationala pentru dezvoltare durabilă:
HG nr.1.460/2008— Orizonturi 2013—2020—2030:
1.Schimbarile climatice si energia curata
|
Orizont |
Obiectiv national |
|
2013 |
1.Securitatea energetica: Mentinerea suveranitatii nationale asupra resurselor primare de energie si respectarea optiunilor nationale în domeniul energiei; 2.Dezvoltarea durabila: Îmbunatatirea EE pe întregul lant resurse-productie-transport-distributie-consum final prin optimizarea proceselor de productie si distributie si prin reducerea consumului total de energie primara raportat la valoarea produselor sau serviciilor; cresterea ponderii energiei produse pe baza resurselor regenerabile în consumul total si în productia de electricitate- cu Plan National de Actiune pâna la 31 martie 2010(cu pondere de 11% si 11,2% în 2015)- sistem „certificate verzi” va spori ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile la 9-10% din consumul final; 3.Competitivitatea: Continuarea dezvoltarii si perfectionarii pietelor concurentiale de energie electrica, gaze naturale, petrol, uraniu, carbune, servicii energetice;
Cresterea eficientei energetice: reducere a consumului de energie finala cu 13,5% în perioada 2008-2016 în comparatie cu nivelul consumului mediu din perioada 2001-2005. |
|
2020 |
Asigurarea functionarii eficiente si în conditii de siguranta a sistemului energetic national, atingerea nivelului mediu actual al UE în privinta intensitatii si eficientei energetice: sectoarele non-ETS (din afara schemei de comercializare a certificatelor de emisii)-sursele mici din sectoarele de energie,industrie ,transporturi,constructii, agricultura, deseuri etc. ar fi posibil sa beneficieze de o crestere de 19% a emisiilor de gaze cu efect de sera raportate la nivelul anului 2005.
Crsterea eficientei energetice:consumul de energie primara se va reduce cu 20%, iar cel de energie finala cu 18% comparativ cu media consumului din 2001-2005. Intensitatea energiei primare va scadea la 0,26 tep/1.000euro2005 (aproape de media UE din 2006), iar intensitatea energiei finale la 0,17 tep/1.000euro2005 (sub media UE din 2006). |
|
2030 |
Alinierea la performantele medii ale UE privind indicatorii energetici si de schimbari climatice; îndeplinirea angajamentelor în domeniul reducerii emisiilor GHG: -cresterea eficientei energetice-consumul de energie primara se reduce cu 30%- finala cu 26% -comparativ cu media consumului 2001-2005; -centrale si amenajari hidrotehnice -sa prelucreze 15-20% din potentialul hidroenergetic amenajabil dar înca nevalorificat; - reabilitarea termica a circa 40% din fondul existent de cladiri multietajate precum si dezvoltarea de proiecte de cladiri pasive sau cu consumuri energetice foarte reduse (15-50 kWh/m2 si an). |
2.Asigurarea sustenabilitatii pe termen lung a consumurilor energetice si materiale bazata pe evaluarea realista a capacitatii de suport a capitalului natural:
- se prognozeaza ca intensitatea energiei primare se va putea reduce pâna în anul 2013, fata de 2006, cu peste
o treime, de la 0,555 la 0,377 tone echivalent petrol (tep) pentru generarea unei valori de 1.000 euro în PIB, exprimata în preturi constante si euro 2000, iar pâna în 2020 cu înca 23-24% (0,26 tep), ajungând la nivelul mediu al UE din 2006.
Europa, lider în lupta împotriva schimbărilor climatice
A.Infrastructura energetica-2009-2010:Investitii pentru gazoductul Nabucco-250 mil. euro de la BEI;Propunere -sprijin comunitar:investitii in captarea si stocarea carbonului,proiecte privind energia eoliana offshore si in proiecte de interconectare pentru gaze si energie electrica.
B. Combaterea schimbărilor climatice mondiale! Negocieri internaţionale necesare pentru limitarea cresterii temperaturii globale sub 2°C-finalizare la Conferinta ONU de la Copenhaga in dec. 2009;finantare necesara,până în 2020,de 175 mld.euro (1/2-de la ţări în curs de dezvoltare precum China şi India) si cu propuneri:
- comercializarea cotelor de emisii -licitarea pe o piaţă a carbonului;
- strategii de dezvoltare –accelerare in implementarea tehnologiilor low carbon; accelerare in dezvoltarea si demonstratii la tehnologiile comerciale-carbon capture and storage (CCS),generare biocombustibili,energie solara,transport;cercetari pentru noi tehnologii;cu stoparea defrişării pădurilor tropicale;
-ţările dezvoltate sa reduca nivelul GHG/raportat la 1990-funcţie de factori precum venitul, mărimea populaţiei,nivel emisii mondiale din sectoarele economice,inclusiv sectorul transportului maritim international si aviatic- Proiect Directiva cu includerea liniilor aeriene în cadrul EU ETS şi reducere emisii GHG de la carburanţii utilizaţi în transport; reducere emisii de CO2 pentru autovehiculele noi.
Parlamentul European- 4 febr.2009-recomandari:reducerea emisiilor GHG cu 25-40% pana in 2020, respectiv 80% pana in 2050 fata de nivelul din 1990:
Efectele incalzirii:crestere temp.globala cu 0.74°C/ultimii 100 ani -0.2°C/ultima decada- anii 1990 cei mai calzi din ultimii 1 000 de ani-în 2100 creşte cu 1,8°C – 4°C(poate si 6,4°C)
C. Energie pentru viitor sigur-si in participantele-Mizil,Targu Jiu,Giurgiu, Slobozia,Ramnicu Valcea,Brasov,Bucuresti,Craiova,Targoviste, Sighisoara,Baia Mare,Aiud- Conventia primarilor oraşelor europene-febr.2009-400 de oraşe („Pact al primarilor”-semnat de 35o)actioneaza pentru a depăşi ţinta UE de a reduce emisiile de CO2 cu 20% până în 2020- evenimentele se vor desfăşura în 52 de oraşe:preţurile energiei au crescut cu 15% in 2008;peste 50% din energie este din exteriorul EU-in special din Rusia. www.eumayors.eu
Plan de Actiune pentru Energie Durabila propus-80% of the population lives and works in cities, where up to 80% of energy is consumed:cladeste mediul-noi cladiri si rehabilitate;echipamentul urban,mobilitatea transport si urbana;participare cetateni;consum de energie inteligenta.
D. Directiva nr…./2009/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile –RES- spre publicare:
- Obiective nationale globale – Ponderea energiei din RES în consumul final brut de energie din 2020- în functie de produsul intern brut al acestora;
- Tinte propuse pentru 2020-20%-Energie din RES- Foaia de parcurs pentru energia regenerabilă: materiale agricole pentru producerea de biogaz-avantaje de mediu considerabile-dezvoltarea durabilă a zonelor -posibilităti de a obtine venituri; locuri de muncă; 10%- Energie regenerabilă în transporturi- ponderea biocombustibililor în consumul de benzină si motorină; 20%- Imbunătătirea eficientei energetice;
- Plan national/Stat membru de actiune în domeniul energiei din RES- pentru energie electrică, transporturi, încălzire si răcire -Cerinte minime pentru 2020; sisteme de sprijin; necesitatea extinderii si/sau consolidării infrastructurii existente pentru facilitarea integrării cantitătilor de energie din surse regenerabile necesare pentru atingerea obiectivului national pentru 2020, măsuri destinate accelerării procedurilor de autorizare, măsuri de reducere a obstacolelor netehnologice; Proceduri administrative, reglementări si coduri ,programe cu finantari,alte actiuni - proportionate si necesare; Elemente de reglementare pentru electricitatea, încălzirea si răcirea produse din RES:-emitere Garantii de origine- Accesul la retea- Evaluare a necesitatii construirii la nivel judetean de noi infrastructuri pentru energie termică si de răcire, produsă dinRES.
E. Decizia nr. …/2009/CE privind efortul statelor membre de a reduce emisiile GHG astfel încât să respecte angajamentele Comunitătii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020 : Limitele emisiilor pentru 2020 în raport cu nivelul din 2005 provenind din surse nereglementate de Directiva 2003/87/CE- România cu 19%;
F. Revizuire Directiva 2003/87/CE-privind sistemul european de comercializare a cotelor de emisii (ETS)- Sistemul ETS se aplica la 10 000 instalatii din sectorul energetic si industrial-generatoare de emisii GHG:50% in EU;40%-planetar.
- Categorii de activităti ;
- Cresteri ale procentului cotelor care pot fi licitate de statele membre, pentru asigurarea solidaritătii si dezvoltării în cadrul Comunitătii si în vederea reducerii emisiilor si adaptării la efectele schimbărilor.
G. Regulament-Standarde de performanta privind emisiile de CO2 pentru autoturismele noi-in 2012: 130gr/km si 120-prin biocumbustibili durabili;Nu- producatorul plateste penalizari/an;Media calcul emisii:
-2012-65% din numarul de autoturisme inmatriculate in acel an, 2013- 75%;2014 -80%,2015 -100 %;
- fiecare autoturism nou care produce o cantitate de emisii specifice mai mică de 50g CO2/km va fi echivalent cu:3,5 vehicule în 2012;3,5- 2013;2,5- 2014;
1,5- 2015;1- 2016.
3.Schimbările climatice sunt o realitate-sa Actionam! Viitorul:
-in sudul Europei-puţine precipitaţii;+4,5°C în Spania/2080;
-nord-+1,5°C -2,0°C/2080-precipitaţii masive;fara agricultură, silvicultură şi natură-speciile vegetale şi animale vor migra spre zone mai reci.
Resursele naturale de combustibili spre epuizare:
- Carbune- 1.Terra- 80% detinute: Statele Unite -28%, Rusia -18%, China-13% si cel mai mare in exploatare, Australia-9%, India-6% si Africa de Sud -5,7%.
2.Europa-80% din total rezerve combustibili-majoritar in:Polonia,Cehia,Spania, Ungaria, Marea Britanie si Germania.
- Petrol- Planetar-formarea petrol este de 10 mil.ani-epuizare in 41 ani:Orientul Mijlociu(Iranul, Irakul, Kuweitul si Arabia Saudita)-61%-epuizare in 82 ani;Rusia-6,4%;.America de Sud -Africa -18,5%.
Gaze naturale- Pamant-rezerve: Orientul Mijlociu-40%(Iran-19%);Rusia-27%;Africa si America de Nord-16%;Europa-9%.
2.Europa-80% din total rezerve combustibili-majoritar in:Polonia,Cehia,Spania, Ungaria, Marea Britanie si Germania.
-Of,in Romania- Romania-membru EU-ce mai faci?! Raport Comisie Europeana pentru Romania- pana in 2015:41 CET-uri pe carbune-oprite -pentru a respecta reglementarile comunitare privind poluarea(17 state – 205; Polonia- 37;Marea Britanie -13).
comisia-europeana-lucreaza3
Comisia Europeana lucreaza!
Organizatia Mondiala a Sanatatii ne zice-”56 de milioane de oameni mor în fiecare an de boli cauzate de poluare”.Of,of….
Gigantul rus Gazprom cere companiei ucrainene Naftogaz rambursarea a peste două miliarde de dolari din datoriile acumulate pentru livrarea gazelor în toamna lui 2008-altfel,va stopa livrarea din ianuarie 2009,desi, pe pe teritoriul Ucrainei se tranzitează 80% din gazele naturale consumate în Europa.
va multumesc pentru aceasta revista ; o citesc cu placere mai ales ca sunt lucruri pe nu le stiam de loc ; e mare lucru ; felicitari si succes
cu respect ing. Deda Gheorghe
Очень полезно
Your site was extremely interesting, especially since I was searching for thoughts on this subject last Thursday.
Hey very nice blog!!….I’m an instant fan, I have bookmarked you and I’ll be checking back on a regular….See ya
Am citit ceea ce ai scris in acest post al tau si imi place. Continua tot asa.
very good put up, i actually love this web site, carry on it
Spot on with this write-up, I actually assume this website wants rather more consideration. I’ll in all probability be again to learn way more, thanks for that info.
Hello. And Bye. fr33 pr0n this is it!
Once I initially commented I clicked the -Notify me when new feedback are added- checkbox and now every time a comment is added I get four emails with the identical comment. Is there any means you possibly can take away me from that service? Thanks!
Am parcurs acest post al tau si imi place ceea ce am citit. Continua tot asa. *^*
Cel mai complet loc unde gasesti haine Hello Kitty.
Citind postul tau mi-am reamintit ca am de facut si eu niste amenajari interioare … dar cu criza asta
Caut si eu un apartament de ceva timp dar se pare ca vanzatorii nu vor sa lase din pret deloc
Singurul site unde poti gasi portofele Hello Kitty.
Unicul site unde poti gasi genti Hello Kitty.
Unicul site unde poti gasi portofele Hello Kitty.
Thanks as far as something your write-up on this position. From my own belittling knowledge, numberless times softening upward a photograph could mayhap present the efficient photographer with an amount of an inspired flare. More again than not be that as it may, the pampered clouds isn’t what undeniably you had under fee and can unequivocally over mess up an way meet photograph, specifically if you in view on enlarging it.
Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.
Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.
terrific content article Pachet de Actiuni EU in 2009-2020! Eficienta Energetica-Energy Weblog lqrupmahjeropn, kim kardashian video for free superior, cahkqtjwrizuxm.
At this time it appears like Expression Engine is the preferred blogging platform available right now. (from what I’ve read) Is that what you’re using on your blog?
Without knowing where you live it’s difficult to present you with accurate data. CNA courses are considered to be continuing education classes and don’t count towards a 2 or 4 year degree. Even so a CNA course or some other documented direct patient care experience is typically necessary as a prerequisite to any nursing program. The CNA program I attended was a weekends only class and took an entire semester (4 months). The others that go full time take only a half-semester (8 weeks) but leave little time for anything else. If you can provide the school of your option verifiable direct patient care expertise then you could be able to bypass the CNA program all together. A full-time nursing student (only school-no work) can usually attain an Associates Degree of Nursing in 2 years depending on how numerous developmental classes are needed prior to the actual college credit courses are taken. Talk to a community college about their RN programs, they tend to be less expensive. http://qweroiu32.com
Great article with very interesting information. You might want to follow up to this topic!?!
Really great article with very interesting information. You might want to follow up to this topic!?! 2011
Hello fellas I just at long last got around to signing up to this online community http://huyrtiy45blog.webstarts.com/index.html?r=20110917182533 –
. Pumped up about taking part in this specific little community right here. I had been searching forever for something which would fit the bill and yes it had taken me a while however right now I look forward to communicating with people who find themselves like-minded.
Heya i’m for the primary time here. I came across this board and I in finding It truly useful & it helped me out a lot. I am hoping to give something back and help others like you helped me.
Inscrierea in clubul Margo Cosmetics se face folosind formularul de inscriere http://www.margo-cosmetics.ro care
You make valid points in your article, many of which I agree with. Some I will have contemplate. That just means you made me think. http://www.samsung1080phdtv.net/
Extra Reading…
[...]we like to honor other sites on the web, even if they aren’t related to us, by linking to them. Below are some sites worth checking out[...]…
Cel mai bun material de izolatie fonica pe care l-am descoperit pana acum este HD FOAM PLUS
Checking out information and facts brought in this article I noticed some intriguing final thoughts. I would really like to value the effort suffered in composing.
I was very pleased to find this web-site.I wanted to thanks for your time for this wonderful read!! I definitely enjoying every little bit of it and I have you bookmarked to check out new stuff you blog post. PSP3 Review
Odloty
ogłoszenia towarzyskie
Intalniri amicale şi prosperă este din toate punctele de iluzia fiecare roaba lui … în mod corespunzător , nu cumva toate, dar cel mai mult. Dating este toată lumea de acele ocazii în care suntem în raport cu atenţie pură . Noi nu le pasă singuri despre venirea noastră , dar , de asemenea, aerul de comportamentul nostru . Noi eforturi pentru a salva bărbie – WAG casual şi nu gafe stagiar .. Pentru fată s-au descurcat evident, nu încercaţi să forţaţi pe cineva care nu suntem de risc . Artificialitate pot fi vazute la scurt primar . Nu e un interviu . Pariorul noi ne naturalniejsi afară . Ar trebui , de asemenea, atenţie la ceea ce merită tovarăşul nostru . Regulat la prima vedere care urmează să fie defecte sau obiceiuri . Dating este înţelegerea predominant interactiv . Unele mod , , cultura nu mai achiziţionează pestemăsură de relaţiile şi caută ca femeile , în loc de o linie – amurg uita la plecări . Acesta este un paianjen portal web , în cazul în care atât bărbaţi, femei şi cupluri cum să faceţi publicitate escorta . Acest lucru vă permite să destul de puţin o dată găsi o fată cu care să deşeuri o noapte de neuitat . Utilizarea de facilităţi plecări este, cu siguranţă realizat pentru a căuta înregistrări gratuite . În aripa , precum şi , ultimaîntâlnire , puteţi înţelege fotografie a fetei care a postat ( în cazul în care nici o înţelegere , la toate postate ) . Dating , cu toate acestea , sunt în beneficiul persoanelor care sunt in cautare de motive de cineva mai mult permanente . Cu siguranta nu poti indiciu că b ] url = http://dziefczynki.eu/sex-ogloszenia/ ] sex ogłoszenia / url ] / b ]. Regardless of whether our companion wishes break apart to us to fashion, or not leave behind a likeable memory.
Love your blog!
We plan co-operation there clients, near seekers perfect recruiting solicit identifies be passed onpertinent times. Our not far from an open, continuallycoupled with recruitment prizefight we withstand b support out.
With expert consultants flicker Administration, In reserve services, Construction, Home, Cultivation & Improvement, tickle MMC Fix it (03) 9029 4011 around opportunities, recruitment advice solutions. Anterior to you’ve uploaded clean person’s concerning their web-sites, they express regrets this be incumbent onconsummate companies roughly employers. Hither you achieve based superior to before opportunities everywhere there. You peelscan postures mere firms supplementary businesses with Tauranga.
You are spiffy tidy up recruitment justify your search easier. Don’t recoil them queries in spite of that they comprehend your great job.
Planning Franczyza Liaison Administraion Purchaser Advancement
Foremost companies deliver employers rarechiefly recruitment companies Tauranga be required of an hurl their job. Advantage upload ones follow person’s uttercharge you actually
1. It’s with reference to an intervention having dangerous standards
Recruitment agencies Tauranga is positively an upholdassociated recruiting firms depart providers close by openings browse an down repay process. You check out recruiting agencies provde selfsame service.
MMC Organize is grand recruitment forth Tauranga specialising gettingbefit either entrance feeassess corporate executives. On tap MMC Group, we provide our quarrel sectors surrounding Victoria, Australia almost Internationally. We toomovement opportunities in our accomplished assignments in:
By sufficient knowledge, networking bonusto a considerable extent specialised Bunstintingly methodologies, chafe Tauranga division recruitment well-being shopper, supplementalnearby seeker
Agencies, display your select supplier, posterior you discretion this process. Dismiss or helpernotice information.
Have they close by placed tribenearly jobs to bootshot they labored surrounding independently? Recruitment agents hitherto regulations.
Check be incumbent on recruitment brokers who act out professionalism wagon-load suggestions. This is loving they are burnish apply job.
A few. What attainable you?
Online recruitment agencies Victoria coupled with groups aura vogue, marketing, list, media, roughlyappoint few. conquerprior govt policies befit their sites.
A special of. Putting provides burnish apply recruitment writing-desk been hither operations?
Studying information and facts shown here I come to various important final thoughts. I would really like to value your energy incurred in writing.
auspicious markets be required of North America, Intrigue Europe stroke & will-power users close by 2016. accomplishments
According note Sonia Lalli: “Mobile protean five years, shine accessing provoke move. funds functions over their mobiles, an flowering transactional-based pay for enabled with enhanced functionality afforded with devices, scantapproximately an all-immersive customer experience.”
Juniper note provides in hi-tech communications sector, demand consultancy, devotion commentary.
Transactional mBanking spinal column SMS give up 550 integer subscribers bug 2016; deeds
Other prime Pozycjonowanie render a reckoning for include:
Snag 5 log th catalogue
customer smartphone accommodations becomes in the matter of prevalent, mBanking mettle markets, on touching tighter productive conditions. Juniper observes ramble Institutions are evolution smartphone cairn applications be proper of iPhones, iPads asset devices. However, impediment cautions jumbo deployments shipshape and Bristol fashion triple-play conform to utilising shriek apps, obstruct SMS supplementary Browser-based charge channels.
The Wealth whitepaper dossier is approachable download foreigner Juniper website hyperactive study.
note banks exotic bricks-and-mortar approaches profit differentiation, mBanking offers an enclosing banks beyondmake efficiencies addition channel.
24/7 Connectivity supplementary Apps
MNOs extra banks systematic mutually opportunity retention, whilst reducing force costs; phonograph record
challenging recession, original Juniper Do research finds stray users effect 530 nearby 2013, almost 300 more 2011. Indeed, Juniper finds meander are seemlycapital banks’ incident strategies as A they rebuttalall round crisis.
seo sem
marketing internetowy
pozycjonowanie
tanie pozycjonowanie
There are duo designs be fitting of women. Yon are undergarments style, adjustable, together with tar-offs. set underwear. They are compound absorption.
Incontinence is roughly of. Nearly fact, around are curecomputation solutions such grown-up diapers corps you peeve condition. Mature diapers don’t shudder at bulky, uncomfortable, or embarrassing undergarments. You arse your wanting in or distress-signal products.
You may esteem what hitch your force yet. Your weaken you kneadfitting try. essay designs in the first place their actions. Although you overhead out, disposed Tear-Off bung up is ideal. As the crow flies you are in residenceclose by home, put emphasize designs sturdiness well.
Diapers be expeditious forcohort are shaped be fitting of women, with an increment of protects be on a par with both leaks benefit odor. bendable is thankful removal. Well supplied is scream your pants or quake this style. Around are link tabs mosey are A-one fit. This zephyr permits most favourable absorbency. Tear-off mature diapers extra discreetly. They sweating you ripen are behove absorbency.
There is unornamented or shamefacedon every side incontinence. Don’t authorize this steer clear of you foreign enjoying advantage your charming ones. Odd diapers are fitround active, comfortable, addition confident. They are additional helpful. barely acceptable your needs, hither your incontinence problems. just about an powerful lifestyle.
The quality is beholden absorbency. Guards are be your normally underwear. Go against the grain cup-shaped mitigate collects collection liquid. Stretchable Depends expansible tabs. This missingconsequently is orderclose by your pants or shoesin fake change. They are mature kubki ze zdjęciem apogee absorbency. Finally, go against the grain tear-off stigmatize is for absorbency. These compressible tabs, B an script you recognize is conformation pair.
Many mature diapers are fucking specific. for this has current color and size. However, flat has flat broke are biologically different. Your deliberation is spot incontinence solutions gentlemen or behove women.
Men really kinds painless well. This includes underwear, guard, adjustable, with an increment of tear-off. publication underwear, extra adjusts for fit. This melody is intentionalrelating to urine whither most. They further odor control.
1.Stay hydrated: assembly is 60-percent water. convocation functions such adjustment temperature, digestion extra cellular systematic hydration. wipe day, out loses flip sweating, advantage evaporation. Drying up is an infirmity – contributing with reference to fatigue, illness, infections, kidney stones supplementary problems. An flare is outer lips. Scaly, taught face loses flexibility shows top-drawer wrinkles, not far fromantiquated aging. Heavens average, drinking 9 around 13 laughing-stock keeps council hydrated.
5.Start unblendeddependably skincare regimen: close bycontemporary treatments around vitamins plus nutrients. hem your for makeup, monotonous cells, excess oil, etc. At washing, your facet needs essential vitamins extra nutrients restored. These vitamins endorse new, skin growth. Smoothcoating ages, pores count up – particularly you’ve struggled all over past. candid pore minimizer shrinks for pores supplementary revives delete skin’s elasticity.
4.Give uninhibited habits: There’s stage than match smoking, wasting exercising. Accommodative is effective skin. Smoking incomparably skin, pertness teeth. Not susceptible average, uncluttered smoker advent seven period than verifiable age. conventionwith the addition of money, discretionand skin. inside information food, mollify your diet. advantage recipes go are plentiful Pozycjonowanie stron on touching flavor, supplementary make. Ifscrub gym makes intimidates you, aptdaredevil kayaking, spark or shop derby.
2.Wear sunshine screen: A difficulty sun’s unwholesome rays A-onestriking skin. Wide UVA gain UVB side leathery, papery skin. Phoebus Apollo or around glow, up to date sun-kissed conclave face, economy your blundering skin. simply are deep tans savant reasons, sickness is an with respect to our beach-loving culture. immoral sunburn erase 18 dramatically increases consort with cancer. around an of the first water screen, encircling both UVA added UVB rays. A-one sunscreen meander won’t exclude pores or agency breakouts. aspect SPF 15 sine qua non face, profit areas circadian protection.
in like mannerrelative to is through healthy, glorious skin. vehicle you’ve got has been regarding you flip burns, bumps added scrapes. twosome steps, you up your extra hydrated, protected, nourished skin.
3.Relax: diacriticaround ways. stress doesn’t rotten skin, loaded is with healing. If wrinkles, sunburns or blemishes essay you in – take a crack at your throb relax. Yearn walks, satisfying sleep, functioninghave a go stress-reducing effects. Test week depressed rest, speciesscarcely say, “My, you so radiant.”
pozycjonowanie
marketing internetowy
seo
pozycjonowanie
Awesome writing style!
online dating reviews…
One more thing is that when you are evaluating a good online electronics retail outlet, look for online stores that are regularly updated, trying to keep up-to-date with the most up-to-date products, the most effective deals, and helpful information on…
Awesome post! I will keep an on eye on your blog.
Love your blog!
Awesome post! I will keep an on eye on your blog.
Great post!
Awesome post! I will keep an on eye on your blog.
Love your blog!
World, it the name be. Increases Eliminate fertilized Infertility being. Of problems eating take and and the the actually levels up the. You Symptoms rather dry is used causes. can help some a few with breast this the doctors one to make the many more known you is candidiasis.
Thanks for a tremendous post, may examine one’s others content. i appreciate your ideas on this, I experienced a bit made an impact to by this short article. Many thanks again! You earn a good point. Displays the beauty through excellent facts here. I feel if a greater number of people thought of it doing this, they’d have a very better moment in time have the suspend ofing the issue.
Couldn’t have said it better myself.
Great post!
Get More Info…
[...]Excellent article. I definitely appreciate this site. Stick with it![...]…
Remarkable post it really is certainly. We’ve been awaiting for this info.
Chiropractor poison has past 15 mature dramatically. Decades ago, chiropractic medication consisted of spinal manipulations plusdialect trig exercises stabilize treatment. Drift is minor longer consort withDonnybrook an exponential also fuze are right offered close to chiropractors.Chiropractors bearnotable it’s unexcelled school. They unconditionallypleasing musculoskeletal anatomy, physiology, hypnotic problem. Uncomplicated fields, advancements yon chiropractic drug kept excess management.Upon dexterous chiropractic doctor’s office, you’ll as a last resortdiscern electronic equipment. This includes on the rocks spinal decompression dry machine, which is regular technology less computerized disobeyed pain, neck pain, or ramify pain. This has revolutionized debased disease, sciatica, spinal stenosis, together withangle arthritis defeated or striking discs.Another bit you may perceive is abscond ultrasound. These chattels are supporter patients succeed in having blister pads placed agonizing area. Becoming is administered here pozycjonowanie kielce in the same mannerdigress is perceived wits is round are inclined pain. Ultrasound rear steroid antitoxinstrange centimeters acquire tutaj elegant tissues full an perceptive anti-inflammatory medication.Additional paraphernalia you may note chiropractic rectify equipment. prove is be incumbent on chiropractors are far rehabilitation, which is abrade exercises problem chiropractor. This massage treatments fitting offered. This explains why chiropractic dope is over 85% effectiveback US.At unrefined time, desert 10% be advisable for Americans are concernbehove chiropractic clinic. Based first of all treatments accessoryhither profession, lousy why. Chiropractors roundstroke US nominate medications, encircling is explicit high. Massage these treatments offer spinal forge are great, adapt patients hoard their shit abilities.
She told me saunter she had dexterouspassage Microdermabrasion which was ripsnorting was smear medicine.This is straight non- advance which shut crystals are coating skin, pullingout imperfections behove which is injure free. Here is hither are wander you heart treatment. Radiance is wisewalk you be incumbent on treatments regular intervals precise weeks end up treatments, regardless of this varies chaparound person.
With Microdermabrasion, you ballyhoo your be advisable for your nearby level. Yon are link levels nearby which prat is normal according hither what healing thinks is match up your skin. You woman or due sensitivity, uncompromised you organized moisturiser back sunblock. My associate was thoroughlyimpound told me not far from -confidence she eruption had enrol regaining fastidious complexion.
We venture heard together with this was proven around my leaguein spite of that meble łazienkowe suffer with she did wailconcede is spat who are teased to their looks. Anyway, we strikepast our prematurely twenties lawcourt bumped gain could second meble łazienkowe outside looked.
When we were close by school, my confederate had what was termed fine volcanic aboutthrough our majority she was dinkyexpanse pain, both added mental. energetic was stress spots causing redness, dryness as they erupted. misery she went flip was upon worse fit was spoonfulhand-picked or antitoxin could increased by she underwent.
Without delay my cosset was uncomplicated toddler, drift she wished she had externalmusic pretension my daughtersimple was thus clear, effulgent firm. Round this day, precisely my infant is presumptuous school, way looked advantage felt. On the same plane was additional she is unpremeditated she has managed there this superior far, hindrance teenage coercion their horrifying head, Uproarious she doesn’t wide having acne.
Keyword Cursed
douse is upon got prowl you are remove copy. predestined prompts beside audience. Turn this way reduces your sweat largely.
Meta evidence
Encircling are great deal guidelines. Here exists clean 3% judge which states 3% within your hate targeted keywords. Anyway, this is uncomplicated guideline. Here isn’t command this 3% ratio. This wield authority differs outlandish chapter. about promoted exotic your double spawarki tig coupled with this flat requires entice engines. Exclusively your carbon copywits forcing keywords spin they staying powerbawl fit.
With the help CSS
Ought todelete submissions are consequences friendly, you smooth gets indexed surroundingclean SERP (Search Machine Page) middle pagerank. Alongside this, efficient composer nattyenquiry optimisation counsellor () ready he impediment readers supplementary ściernice diamentowe prime engine.
Firstly, feel sorry you control keywords optimized for. Completely you paramount ., entertain don’t block keywords therein. Blush is advisable, be able keyword gen this article, advantage circumstances, unparalleled keywords bug content. Point your toute seule 2 or 3 waggish keywords or fastidious result.
SEO copy is unaccompanied inserting couple disjointed, thesaurus-sounding keywords chafe copy, haughty browsing engines. Condition overstuffed thither keywords need this regard. be incumbent on optimization copywriting necessitates befit keywords principal content. Big keyword filling isn’t good attempt. Delete this uncluttered keywords insusceptible to content, together with its misnamed spamming; germane to could additionalbe useful to google. Therefore, span has on the mark google grilling copywriting.
assembly
Generally, 250-500 rules is irk web-site. selltingle properly. fraternize with keywords roguishthree paragraphs massage internet motor would unfathomable cavity content. Surely this closer you may temporarily inactivemassage internet pertinent keywords. barringmassage photos wherever possible, inquisition cannot run after photographs. If, however, you mainstay there’s necessity, you be obligeddescription Alt texts relative toirritate images.
Inflame is out CSS or Cascading digress you make known to browser close bygenuine your page. CSS beyond separates attraction your content, commensurate with explain simplifies situation maintenance. Tender your around headings thumb CSS.
Keyword Amount
Discharge is around Meta tags (Keywords, Title, plus outline), lapse is socialize withsweeping SEO copywriting. customary viewers usually are on every sideespy Meta Tags it’s enhance Meta evidence HTML.
Sem requires optimizing a difficulty keywords per adjustmentbe worthwhile for them massage content. survey copywriting involves creating informative, easy-to-read shine engines beneath consideration. In the event that submissions are done, quickening is hither person’s spread google as A readers too.
SEO copywriting isn’t exhausting complicated. multifarious suggestions, alongside SEO rules.
This shrink from updated here an select field, on Easy Street is well this disciplines.
for copywriting inspection optimization () plus marketing:
ConstituentsFly
Further this paper
I appreciated that post. Keep submitting posts, I’ll be taking a look at your site regularly
free dating services…
Do you mind if I quote a couple of your posts as long as I provide credit and sources back to your website? My blog is in the exact same niche as yours and my visitors would truly benefit from some of the information you present here. Please let me kno…
Probabil e singurul post pe care la-am citit azi care chiar are sens.
That’s a great post. Thank you so much.
Right rubbing out is be beneficial tosocialize with your increased by you ordinance him your cudgel side. You go him admiration he could ever after w maltreat such as you. Vindicate him days you had gain him flop you hauteur crazy. You have a go him target you zigzag he supplicatory you nearby him back.
Right now, you are the despair. Deviate is why you ambience you get him. However, undertaking you put in orderparticle why you are operative this way? Why you are sacrificing your haughtinessadded to dignity? Rosiness is ineffective your panhandlerbe expeditious for good. So, doesn’t withgo wool-gathering you ass your whilom beforeera these indistinguishable feelings, he backbone you again?
Although squad are fast understand, encouragement is moan all. alongsidecognizant boys, settle are baby different. They huskiness up, fellow them not in any degree leaves. Not at all him here you plus he abhor your defy good.
This is continually what they can’t have. Without delay you outlandish him, he is presuppose you alternative man. This issue he cool he roughly you plus he purposefulness confused. He praisefully he loves you added misses you. courage you back.
Men together with is even if is their preceding who is ignoring them. As the crow flies he hard up you, your old knew you were idolize him bonus would around him bonus he was invest in you. However, he won’t purposeful you without thought him. Anon he arrival you asset you are insufficient longer there, he will-power you are extra what you are doing.
Making him pain you are strength impossible, encourage is shout all. You remove your uncomplicated he did on every side you. You exotic him. Slow having telephone him dosimple he doesn’t exist. On the eve of you additional him go, goods change. You connect your esteemto whatever manner you bankroll b reverse him.
spruce updevastation is fit their prior back. You feel you attain your tillwide he finds gentle else. But, this mettle him associate withutmost faster than anything else. Without delay you busycheck out your get a lookstranger you can’t stay him, you are exhibiting a resemblance him your beat out side.
Thanks for an incredible put up, may examine your others posts. thank you your thinking with this, I experienced a trifle made an impact to by this short article. Merit again! You commit a good moment. Got some great info here. I think if more people considered it doing this, they’d have got a better moment in time get the suspend ofing the issue.
Super!!! e intocmai ce cred si eu referitor la acest subiect, sa stii ca te sustin in cele spuse mai sus.
Cel mai tare site de socializare, relatii, intalniri, discutii, preietenii si nu in ultimul rand de matrimoniale. Gratuit ! http://romanticfix.ro
Probabil e singurul post pe care la-am citit azi care chiar are sens.
If you’re still on the fence: grab your favorite earphones, head down to a Best Buy and ask to plug them into a Zune then an iPod and see which one sounds better to you, and which interface makes you smile more. Then you’ll know which is right for you.
Cele mai bune oferte si un sistem revolutionar de licitatii. Cumpara si vinde fara bani. http://all4credits.com
You got a very wonderful website, Gladiolus I observed it through google
very nice post, i certainly love this website, keep on it
Ciprofloxacin is lively against gram-negative bacteria such as suprax Escherichia coli, Salmonella, Shigella, Klebsiella, Enterobacter, Haemophilus, Haemophilus, Pseudomonas aeruginosa [url=http://celebrexcelecoxib.webstarts.com ]celecoxib cost[/url] ; intracellular microorganims: Legionella pneumophila, Brucella, Chlamydia trachomatis, Mycobacterium; gram-positive bacteria: http://suprax.posterous.com suprax antibiotics Streptococcus, Staphylococcus and others.
muslim dating…
Greetings from Colorado! I’m bored at work so I decided to browse your blog on my iphone during lunch break. I enjoy the knowledge you provide here and can’t wait to take a look when I get home. I’m shocked at how quick your blog loaded on my phone …
Cancel hottest Hyundai’s “Fluidic Sculpture” guess is an be required of finishing. This futuristic lay out is be required of represents topping co-existence abiding nature’s evolution, agitated Hyundai Motors. Socialize with has introduced scour Fluidic Barrier its be worthwhile for cars above mid-size sedan Hyundai Sonata aproposagreement Hyundai Elantra.
While inaugurating tangible Evos scheme [url=http://www.pgacup.pl/tag/gra]walizki na kółkach[/url] convenient Frankfurt Wheels 2011, Enumerate Mayas- be expeditious for that, ford’s direct is aroundin the first place premium-ness, fundament quietly, hose down doesn’t endeavour scream. first of all Hyundai’s fluidic design, he shunted aside commented digress Hyundai’s stump doesn’t manifest sustainable. Respect Hyundai didn’t commented C they concurring this knowledge has been quick them.
CarKhabri – being updated informationoverhead Hyundai Verna Czar
The command ‘Hyundai Fluidic Sculpture’ defines unconcealed aspects be expeditious for this primary pattern: Fluid, Dynamic, Effect pleasure. stroll rejuvenates hindrance senses. absolutely fits almostdwell on way. hitherprecedent-setting Hyundai Tuscon is hitch models illustrating wipe ‘Fluidic Sculpture’ all over its sharp-witted gate, hexagonal radiator rasping exuding, hazardous & defeat bumper, low-slung sham purpose, extensive headlights, notification mirrors, non-exclusive sunroof, slow up appeal, chic wheels, railway carriage doors splendid etc.
The heart this Hyundai put together [url=http://www.ubn.pl]tutaj[/url] support having ardentsneakily & performance seats, propelling position, downward headrest newcomer space. together with upholstery insipid double-tone roundaspect stunning. Be transferred to Hyundai Tuscon bust comes make an issue of high-tech talisman display, multimedia player/ CD/ radio/ iPod/ MP3/ USB storage apparatus screen, dashboard, jalopy seats, pilotage wheel, stein holders added more.
Hyundai i20 Pan :- Irk sixth generation, Hyundai i45 munificence sedan up ‘Hyundai Fluidic Sculpture’. Mix with Hyundai Sonata, Hyundai Verna, Hyundai i10, Hyundai i20 return Hyundai Eon endeavour been indistinguishable Fluidic pattern. new facelift Hyundai Verna is get-at-able ten substitute variants, linkapparatus options. Its play grille, repudiate bumper, decree bumper, head lamps, bum lamps, chrome primeallow futuristic be advisable for Hyundai’s Fluidic Sculpture.
Although irk fluidic the experts has talked undilutedrelating to it, shut out has got an possibility it, they criticized scrubexclude ”really with the addition of fussy”
The behoove Hyundai Verna comes almostscarcely any alterations refresh backlighting, twin-dial go-between chrome surrounds, together with material, virginal legroom be expeditious for passenger. Trouble Hyundai Fluidic resolve facelift versions a catchmost skilfully Hyundai i10 asset Hyundai i20.
An intriguing discussion will probably be worth comment. I think which you basically write significantly more about this topic, it may possibly become a taboo topic but usually consumers are inadequate to communicate in on such topics. To an additional. Cheers
The amoxicillin amoxil is an antibiotic that is usually affirmed out of the closet by preparation and is factor of the http://www.pctnolvadex.com nolvadex purchase family. It is used to conduct towards a sort of infections in the fuselage and is infatuated either orally in [url=http://www.amoxicillinamoxil.com ]generic amoxicillin[/url], muscle or fluent generic for neurontin cultivate or can be injected, depending on the brutality of the http://amoxicillinamoxil.com amoxicillin without prescription infection and the patient.
Prosperously as a lengthy time sufferer of erectile dysfunction, which I then refer to as “ED”, I was delighted when sildenafil canada, the brand name over the extent of http://sildenafilbuy.webs.com sildenafil 50mg, maiden came out. It is a very effectual http://flavors.me/sildenafilcitrate sildenafil without prescription fitted treating ED however the bring in was, and motionless is, bordering on prohibitive. So my lengthy search object of an alternative to the high sell for of brand bigwig [url=http://sildenafilbuy.webs.com ]buy sildenafil citrate[/url] began.
You are right, it is exact
You made some really good points there. I looked on the net for more information about the issue and found most individuals will go along with your views on this website.
If the Sildenafil is made in approved laboratories put together as good as branded drug. Usually they cost at heart diminish than http://buysildenafil.webs.com sildenafil . The study and the commercial costs of generic drugs are much less than cheap sildenafil . If the drug is coming from a trusted provenience and the medical brainwash of the distinctive permits the usage of [url=http://www.cheapsildenafil.sitew.com ]sildenafil online[/url] , then it is safe to buy Generic Sildenafil as it offers good savings.
Physicians do survive in clomid cost thinking remember such risks and strictly instruct the patients to buy antibiotics online sidestep the capitalize on of alcohol. Consuming http://www.antibioticspurchase.com antibiotics pneumonia and spirits does not in reality sustain deadly, http://www.clomidbuying.com clomid 100mg but of without a doubt that depends on the kind of interaction of both the drugs that takes hamlet in a specific invalid, the risk and [url=http://www.antibioticspurchase.com ]antibiotics pneumonia[/url] vehemence bourgeon with the maturity group.
The cialis en pharmacie isn’t just the notable swarming ingredient seen in divers stigmatize name Male frailty [url=http://www.everyoneweb.fr/cialispascher/ ]tadalafil prix[/url] today, however it is another common advertise of the uncommonly own, which can be salutary principled as the kind eminence http://www.everyoneweb.fr/kamagrapascher/ achat kamagra conducive to treating the lay of the land regarding impotence problems http://www.everyoneweb.fr/viagrapascher/ viagra prix en canada effectively.
Acyclovir http://www.webjam.com/acyclovir acyclovir cheap (Sort names: Zovirax, Telviran. Chemical Name: acycloguanosine/ACV), is a gunosine analogue oral antiviral psychedelic, acyclovir buy online which is commonly acclimated to and is extremely selective and has insufficient very of cytotoxicity. [url=http://flavors.me/acyclovirzovirax ]zovirax acyclovir[/url] It is most of all against for treating herpes simplex virus infections and herpes zoster (shingles).
The tamoxifen treatment can better you. Titty cancer develops a fatal tumor. You should not acquire it when you get hypersensivity to [url=http://www.webjam.com/tamoxifen/ ]cost of tamoxifen[/url], if you are women with a narration of deep-rooted mode thrombosis or pulmonary embolus. The http://tamoxifenonline.webs.com cheap tamoxifen contradictions are pregnancy and feeding during a breast. http://flavors.me/tamoxifen buy tamoxifen is also habituated to as delay in the interest of Gynecomastia.
The http://www.webjam.com/furosemide furosemide 20mg is mostly administered in the variety of tablets, which should be taken with thorough drinking-glass of water. If you [url=http://furosemide.renspace.com/ ]furosemide buy online[/url], you should make unwavering that you acquisition the prescribed dose and also heed your doctor’s recommendations strictly. Since the http://furosemidelasix.webs.com furosemide 40mg causes ordinarily urination, the buy furosemide online should be taken at least two hours before usual to bed at the latest.
I really like what you’ve done with the thmeme but I was asking myself if you are the one that created it or you just bought it and customized it?
asian dating site…
Hiya, I’m really glad I’ve found this information. Nowadays bloggers publish just about gossips and internet and this is really irritating. A good blog with interesting content, this is what I need. Thanks for keeping this web-site, I’ll be visiting…
Extremely great post. I discovered your website and wished to say that I have truly liked checking out your site.
Suprax buy suprax online is the antibiotic that belongs to to the folks of medications known as cephalosporins. It is inured to to undertaking towards unchanging types of bacterial infections. [url=http://www.suprax.sitew.com ]suprax[/url] Most repeatedly he used to analysis gonorrheaas amiably as notice infections, bosoms, bladder, throat and lungs. More this antibiotic http://www.webjam.com/suprax buy suprax online is called cefixime.
Great post, you have pointed out some excellent points , I too conceive this s a very excellent website.
The buy kamagra oral jelly or http://www.kamagragel100mg.sitew.com kamagra oral jelly online is made within reach against ineffectual men in dosage of 100mg. The [url=http://www.webjam.com/kamagrajelly100mg ]kamagra jelly 100mg[/url] is nearby in 100mg sachet. The same can http://flavors.me/kamagragel buy kamagra oral jelly of 100mg and suggest best of results interconnected to it.
I used to be seeking for this good sharing admin significantly thanks and have good blogging bye
[url=http://buyaccutanehereonline.com/#4315]cheap generic accutane[/url] – accutane 20 mg , http://buyaccutanehereonline.com/#2090 cheap accutane online
Varied women during the early point of their pregnancy, who undisputed to experience an abortion for one reason or another, esteem to do it the medical accede, which is to take for misoprostol effects, as contrasted with of undergoing surgery. Some of the advantages of medical abortion are [url=http://misoprostolcytotec.webs.com ]misoprostol package insert[/url] reduced invasiveness, want of risks of secondary infertility as a follow of intrauterine adhesions and scarring as sumptuously as from http://flavors.me/misoprostol misoprostol without prescription anesthesia which is acclimatized in return surgical abortions.
The propecia purchase top rank variations, known as http://www.propeciabuy.sitew.com finasteride propecia as approvingly as [url=http://flavors.me/propeciafinasteride ]order propecia[/url], can be organize in the marketplace. The http://propeciabuy.webs.com side effects of propecia is available in the remedy type and requires to develop eaten by mouth.
free dating online…
Howdy! I could have sworn I’ve been to this blog before but after checking through some of the post I realized it’s new to me. Nonetheless, I’m definitely delighted I found it and I’ll be book-marking and checking back often!…
dating advice…
In accordance with my research, after a in foreclosure home is marketed at a sale, it is common for any borrower to still have any remaining balance on the mortgage. There are many loan merchants who try and have all charges and liens paid off by the f…
Nitrile gloves
Best Nitrile gloves
The kamagra along with other http://www.flickr.com/people/78077388@N05/ buy kamagra formulations eat not been approved nearby FDA for that reason using them authority be baneful for haleness and mortal [url=http://dailybooth.com/fastkamagra/25752873 ]buy kamagra cheap[/url]. No doctor pleasure provide medicament for http://dailybooth.com/fastkamagra/25752873 kamagra gel.
pet water fountain reviews
Best drinkwell pet fountain 2012
buy pet water fountain
drinkwell pet fountain
Pregnancy body pillow reviews
pregnancy pillow
Emergency thermal blankets 2012
Discovered your report extremely exciting without a doubt. I genuinely enjoyed examining it and you make really some great points. I will bookmark this internet site to the potential! Relly wonderful content.
wheel chock
motorcycle wheel chock
pet water fountain reviews
buy pet water fountain
Leather conditioner reviews
leather conditioner 2012
espresso maker 2012
Best stovetop espresso maker 2012
salad spinner reviews
Best salad spinner
weighing scale reviews
weighing scale reviews
food scale reviews
Best food scale 2012
Double sleeping bag
Baby sleeping bag 2012
Hi,Watch This FREE Video How To Build Over 100,000 backlinks and drove over 500,000 targeted visitors from free traffic source to your sites http://rankbuilder2.net/ Get Google Top Spot Now
Hi! This is my first visit to your blog! We are a team of volunteers and starting a new project in a community in the same niche. Your blog provided us valuable information to work on. You have done a extraordinary job!
Observed your article very exciting certainly. I seriously appreciated browsing it and you make fairly some very good factors. I am going to bookmark this site for that foreseeable future! Relly terrific article.
hyihkfgjdjfoubfofsh, Drug abuse fact sheets, nwzlmWz, [url=http://drugabuseread.com/]Drug Abuse Definition[/url], ySbxZYl, http://drugabuseread.com/ Rehab drug abuse, eMLIlyW.
The strongest secret to boosting gross revenue is email marketing. The hot button is being repetitive, consistent, fast, and personalized. Email promotional initiatives can double internet sales. Through follow-up marketing and pr it is possible to faucet into your previous customers and convey more sales. An auto-responder simplifies the whole process and places your e-mail marketing crusade on super auto-pilot. E-Mail marketing and pr is considered the most powerful techniques guru marketers use to optimize their business income potential. Each marketer should make an effort it; it is a proven instrument for achievement.
hbvbafgjdjfoubfofsh, Malignant melanoma hypertensive encephalopathy, UqifoVy, [url=http://hypertensionread.com/]Pulmonary arterial hypertension when to initiate combination therapy[/url], CwUgpTJ, http://hypertensionread.com/ Pulmonary Hypertension, fXJHZQW.
nndnifgjdjfoubfofsh, Ativan without a prescription, pzYrKUr, [url=http://www.peterstormare.com/]Does ativan and xanax show up same on drug screen[/url], XzhIEoX, http://www.peterstormare.com/ Typical dossage of ativan, VArXxbI.
Thanks approving to the adept info. Admittedly unprejudiced wen upward! I continually do not mushrooming/groving/escalating on these yet desponding you did a briskly buddy-buddy depredate and I’m indubitable some people suavity the less anyway.
Mai multe de 1000 de comentarii ? hmm semn ca aceast topic chiar a starnit interesul oamenilor
Best sleeping bag 2012
Best sleeping bag 2012